duminică, 21 iulie 2013

Păduchele lânos - dăunători la măr


Păduchele lânos
Eriosoma lanigerum
- dăunători la măr -


Descriere: 

Femelele aptere virginogene sunt ovale, globuloase, roșii-brune, cu corpul acoperit cu o secreție ceroasă filamentoasă. Corniculele sunt reduse, iar antenele compuse din 6 articole, dintre care articolul 3 este o dată și jumătate mai lung decât 4,5 și 6 la un loc și prezintă 16-20 senzori. Lungimea corpului 1,6-2,2 mm. Oul de iarna este negru-lucios si oval. Pe ramuri si in zona fisurilor si ranilor de pe tulpinile merilor din livezi, la colet si pe radacinile pomilor din pepiniere (mai ales pe cei altoiti pe dusen si paradis), pe rădăcinile marcotelor si ale pomilor din livezile tinere de meri, se vad umflaturi canceroase, de marimi diferite, pana la marimea nucii si care seamana cu cancerul pomilor. Pe ranile de pe ramuri, pe ramurile tinere si pe lastari se observa un puf alb ca vata, care acopera paduchii. Din cauza atacului, merii stagneaza din dezvoltare, ramurile se usuca, iar recolta de fructe scade.

larva

Biologie și ecologie:

Păduchele lânos este raspandit in toata tara. O frecventa mai mare prezinta in livezile de meri din zona stejarului si fagului, caracterizate printr-un regim pluviometric bogat. Are 6-10 si chiar mai multe generatii pe an. Paduchele ierneaza in stadiul de larva in primele 2 varste, de obicei in ranile canceroase de pe ramuri si tulpini, pe radacinile atacate ale pomilor tineri sau pe ranile tulpinilor si ramurilor mai groase. Primavara, cand temperatura se ridica la 5-6 °C si vegetatia porneste, larvele incep sa se hraneasca, devenind partenogenetic, dand nastere pana la 150 larve in intreaga perioada de depunere care dureaza 10-15 zile. O generatie se dezvolta in 20-25 zile.
Vara, in lunile iunie-iulie, in coloniile de femele aptere, apar si femelele aripate care zboara pe merii din vecinatate sau de la departari mai mari, cand bate vantul, unde se imultesc dand nastere insa formei aptere.
Catre sfarsitul verii, in august-septembrie, ritmul inmultirii paduchelui slabeste, iar toamna, in septembrie-octombrie, creste din nou, luand nastere atat femele aptere cat si femele aripate (sexupare). O parte din femelele aripate zboara pe alti meri, unde dau nastere la forme aptere virginogene, iar alta parte zboara pe ulm, unde dau nastere la cele 2 sexe. Dupa imperechere, masculii pier, iar femelele depun cate un ou de iarna, de regula in fisurile scoartei ramurilor si tulpinilor. Peste iarna insa, ouale pier, sau, daca dau nastere primavara la larve, acestea mor si ele, asa incat in conditiile climatice din Europa, inmultirea paduchelui are loc numai pe mar, desi exista si la noi ulm american, planta gazda principala a paduchelui in conditiile climatice din America.

adult

Modul de dăunare:

Paduchele lanos este un daunator foarte periculos in regiunile cu climat mai umed. El ataca de preferinta marul si numai sporadic parul, gutuiul si alte specii de pomi. Datorita atacului, pe ramuri si pe radacinile merilor se formeaza tumori canceroase, care provoaca uscarea pomilor incepand cu ramurile atacate.
Paduchele gaseste conditii de dezvoltare favorabile mai ales in regiunile submontane, caracterizate printr-un regim pluviometric bogat. Inmultirea paduchelui este insa franta de viespea parazita (Aphelinus mali), care, in anii de aparitie, in masa, paraziteaza, in conditiile tarii noastre, pana la 80-90% din paduchi.

adult


Combatere:

Masuri de igienă culturala pentru diminuarea rezervei biologice si efectuarea tratamentelor chimice cu produse de protectia plantelor omologate la avertizare.


2 comentarii:

  1. am si eu paduchele asta pe unul din meri. sotul meu tot stropeste pomii cu felurile "licori", dar cand si cand mai vedem pe cate o creanga puful ala albicios asa. anul asta mai putin, dar anul trecut era jale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, eu nu am avut ocazia să-l văd vreodată și mă bucur. Sper să nu apară prin zonă.
      M-aș bucura mult dacă ai afla, de la soțul tău, care licoare a dat randament împotriva acestui dăunător.
      Eu am avut probleme mari cu păduchele verde. Noroc că am ajuns la timp prin livadă. Vârfurile lăstarilor la peri și la meri erau pline.

      Ștergere

Chiar dacă vei considera că nu ai nimic de spus, dacă tot ai trecut pe aici, poți scrie măcar două cuvinte de „ziua bună”. :)

Lista mea de bloguri