sâmbătă, 28 februarie 2015

Culesul porumbului

Culesul porumbului




Din cauza vremii ploioase din toamna anului 2014 și a altor probleme consumatoare de timp am cules acum porumbul.

vineri, 27 februarie 2015

Să simt ce simte un OM - versuri



Pe lângă faptul că am dat frâu liber imaginației, m-am gândit că poate așa reușesc să îi motivez pe cât mai mulți să planteze pomi fructiferi pentru a se bucura de roade sănătoase și a avea satisfacții pe care, în momentul de față, în cazul în care nu au plantat niciun pom, nici nu le bănuiesc. Astfel că am mai scris niște versuri.
Vă urez un sfârșit de săptămână cât mai plăcut și mult spor la plantările ce urmează a fi făcute în această primăvară!



miercuri, 18 februarie 2015

Incredibil! Lecție de coordonare și strategie de la... omizi.

Incredibil!
Lecție de coordonare și strategie de la... omizi



Am fost extrem de surprins de ceea ce pot demonstra aceste ființe atât de mici!
La una dintre plimbările mele prin pădure, anul trecut, în 2014, am observat un fenomen la care nu m-aș fi putut gândi.
Am observat că se întâmplă ceva pe trunchiul unui copac.
Apropiindu-mă am văzut că omizile erau la vânătoare de furnici.

Așadar, după ce le-au izolat în partea de sus a copacului, formând un lanț în jurul trunchiului de carpen, omizile așteaptă ca furnicile să își piardă răbdarea și să forțeze trecerea.
Dacă furnicile nu se încumetă, omizile se deplasează în aceeași formație, una în spatele celeilalte, urcând pe trunchi și limitând din ce în ce mai mult zona de manevră a furnicilor.
Pentru a le atrage furnicile mai repede în capcană, omizile mai apelează la un truc. Lasă puțin spațiu între ele, din loc în loc, pentru ca furnicile să creadă că s-a deschis o cale prin care pot trece.

Este impresionant ce sunt în stare să ne demonstreze niște ființe atât de... "neînsemnate".
Mai avem foarte mult de învățat!
Noroc că profesori găsim la tot pasul.
Sper să avem înțelepciunea necesară de a înțelege lucrurile și de a ne apuca serios de treabă!

Acesta este filmulețul pe care l-am surprins cu lecția excepțională pe care ne-o oferă omizile:



Deci? Avem de învățat?


marți, 17 februarie 2015

Despre aluni și VIAȚĂ - În vizită la profesorul Ionică Sava

Despre aluni și... VIAȚĂ
- în vizită la profesorul Ionică Sava -



Așa cum spuneam în postarea al cărei titlu este Despre aluni și OAMENI, de anul trecut, în data de 24 iunie 2014, am fost acasă la domnul profesor Ionică Sava, în satul Cândești, comuna Dumbrăveni, județul Vrancea.

Dumnealui este prea puțin cunoscut, însă are preocupări nobile și ar trebui să fie un exemplu pentru mulți dintre noi, pentru toți, nu doar pentru cei care avem curiozități sau aspirații de a avea o grădină sau o livadă frumoasă.
Din păcate, în timp ce massmedia ne asasinează psihic acești oameni minunați, gen profesorul Ionică Sava, se sting încet și singuri.

În societatea zilelor noastre este mai comod să ne plângem de lipsa reperelor și a exemplelor pozitive decât să le căutăm și să luăm contact direct cu ele cât încă se poate.
Spun cât încă se poate pentru că domnul profesor a trecut de vârsta de 80 de ani chiar dacă, la dumnealui, agerimea fizică și psihică sunt impresionante.

Inițial m-am dus cu gândul să fac un fel de videoreportaj dar am lăsat camera deoparte, pe înregistrare, și am trăit momentul fiindcă nu știu dacă voi mai avea ocazia să îl întâlnesc pe profesor.
Important este faptul că el va rămâne în aceste filmări pentru oricine își dorește o sursă de inspirație.

La acest link puteți accesa filmările brute, așa cum le-am făcut:

Vă doresc mult succes și inspirație pozitivă, tuturor!

Lista mea de bloguri