sâmbătă, 3 octombrie 2015

Pregătiri pentru iarnă

Pregătiri pentru iarnă


Mi-e dor să-mi fie frig. Asta gândeam la finalul verii şi încă îmi păstrez ideea.

Grădina, iarba, roua şi pământul arătau minunat în această dimineață după somnul lung şi odihnitor pe care l-am avut. Cerul, atmosfera în sine, erau superbe. Un fel de yin şi yang ce te învăluia şi te pătrundea prin toți porii.

Dar, ca să revin la ideea inițială, am luat micul dejun, am vizitat generosul măr bătrân din grădină şi am luat un măr direct din creangă, iar după ce am verificat rezervorul drujbei, cu tot dorul de frig, ger şi zăpadă, m-am apucat de tăiat lemne.


Am avut parte de o minunată zi de toamnă cu spor maxim în treburile din gospodărie printre care s-au mai strecurat câte un măr sau un strugure.

A venit seara, iar aerul răcoros, cel mult aşteptat, s-a aşezat confortabil peste sat.
Corul drujbelor a încetat. Pe ici, pe colo se mai auzea câte una care părea din ce în ce mai grăbită.
Coşurile, de pe casele sătenilor, s-au trezit din nou la viață, după dulcele somn de peste vară, iar fumurile lor se ridică, nestingherite, drept spre cer.

După ce am mai luat o dată grădina la pas, întâmpinând în tricou răcoarea serii, am intrat şi eu în casă unde paznicul grădinii era pe jumătate adormit.
I-am pus nasul într-un fular, ca să mă amuz puțin pe seama lui, iar după cină m-am apucat să scriu aceste rânduri despre frumoasa zi de toamnă care tocmai a trecut.

O toamnă cu spor şi belşug pentru toată lumea!




6 comentarii:

  1. Superb, superb, superb!

    RăspundețiȘtergere
  2. Liviu . semnez comentariul anterior

    RăspundețiȘtergere
  3. Exact ca in copilarie toamna la bunici! Viata la oras te priveaza de toate lucrurile astea frumoase

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Țărână, țăran, țarină, țară.
      Cât de simplu, firesc şi... sugestiv! Nu? :)
      Numai bine şi multă sănătate!

      Ștergere

Chiar dacă vei considera că nu ai nimic de spus, dacă tot ai trecut pe aici, poți scrie măcar două cuvinte de „ziua bună”. :)

Lista mea de bloguri