sâmbătă, 7 martie 2015

Am primit alunii de la d-l profesor Ionică Sava

Am primit alunii de la d-l profesor Ionică Sava

În cursul săptămânii am fost sunat de către soția domnului profesor și mi-a spus că alunii sunt pe drum.
Tare m-am mai bucurat!




Am fost după ei, la poștă, și am rămas impresionat de grija cu care au fost împachetați.
Rădăcinile au fost puse în plasă cu puțină apă pentru a avea umezeala necesară, dintre cei cinci aluni unul a fost scurtat pentru a avea toți aceeași lungime, iar pentru ambalarea propriu-zisă, domnul profesor Ionică Sava, a folosit material antișoc și hârtie peste care a tras două rânduri de bandă scotch. Inclusiv legăturile au fost făcute cu fundiță. Am observat și asta. :)





Pentru plantare am folosit un loc provizoriu. Din cauză că terenul îmi este ocupat cu niște nuci obținuți din sămânță am pus alunii grupați, doar cât să pot trece cu freza printre ei, iar în toamnă îi voi planta la locul final.
În perioada următoare voi muta nucii în altă grădină.






Nuielușele de alun se prezintă foarte bine. Nu sunt zgâriate, iar mugurii sunt neatinși, pe punctul de a porni în vegetație.

Așa arată etichetele alunilor pe care i-am primit:







 Îi mulțumesc domnului profesor Ionică Sava și îi doresc multă putere pentru a duce cât mai departe pasiunea dumnealui!


7 comentarii:

  1. sa dea Domnul sa ti se prinda toti si sa fie puternici si sanatosi! viata lunga domnului profesor, cu sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  2. mai degraba ii pui in niste ghivece temporar. la toamna va trebui iar sa sapi dupa ei si iar le tai din radacini

    RăspundețiȘtergere
  3. salut, nici o postare noua, nimic? urmaream cu intres aventura ta in gradina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut!
      Răbdare până când vor începe din nou ploile și voi fi nevoit să nu fac mare lucru prin grădină. Atunci voi avea timp să completez postările lipsă. Am fost tare ocupat anul acesta și am reușit doar să fac poze. Atât.
      Ce pot să îți spun este că... am avansat.
      O zi bună și mulțumesc pentru interes!

      Ștergere
  4. Cum se poate lua legatira cu domnul Ionica Sava. As fi ei eu interesat de aluni, din intamplare saptamana trecuta am urmrit un interviu cau dansul care mi-a starnit interesaul. Din pacate nu erau date de contact

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În caz că nu ai găsit informațiile până acum... le pun mai jos.
      Numerele de telefon la care poate fi contactat domnul Ionică Sava sunt:
      - 0760 292 592
      - 0237 632 815
      Este posibil să răspundă soția dumnealui fiindcă dânsul este mai mult prin grădină.

      Le-am mai scris și la acest articol:
      http://gradina-fericirii.blogspot.ro/2015/03/gradina-fericirii-se-va-imbogati-cu.html#comment-form

      Mult succes!

      Ștergere

Chiar dacă vei considera că nu ai nimic de spus, dacă tot ai trecut pe aici, poți scrie măcar două cuvinte de „ziua bună”. :)

Lista mea de bloguri