luni, 5 ianuarie 2015

Puiul de vrabie - versuri


Puiul de vrabie

O libelulă, în soare,
Stă, atentă, pe un mal
Şi simte bucurie mare
Uitându-se după un val.

Aruncându-se în aval,
Spre deliciul libelulei,
Valul se lovi de mal
Dar cine l-a pornit, unde-i?

Libelula întoarse capul
Căutând pe vale în sus
Un pui de vrabie, tolomacul,
Se zbătea crezând că-i dus.

Fiindcă s-a grăbit, de sete,
Şi fiind sigur că el scapă
A alunecat pe pietre,
Şi a căzut direct în apă.

A căzut din neatenție
Şi fiindcă nu a ascultat,
Crezând că-i doar o pretenție
Ce vrabia mamă l-a învățat.

Acum se zbătea, săracul,
Crezând că-i gata viața lui,
De s-a speriat şi racul
Sub malul pârâului.

Când era ca să leşine,
La cât de mult s-a agitat,
Uite, vrabia mamă, vine,
Şi pe loc l-a ajutat.

Mare lucru n-a pățit
Mai mult doar s-a panicat
Nişte apă a înghițit
Şi pe aripi s-a udat.

De mamă nu a fost certat,
Acolo în văzul tuturor,
L-a dus acasă, l-a uscat
Şi i-a spus ceva încetişor.

Astfel, libelula, racul,
N-au putut râde de el
Fiind ud, tremura săracul,
Speriat într-un mare fel.

Din această întâmplare,
Micul nostru puişor,
A învățat o lecție mare:
Să fie atent pe viitor.


3 ianuarie 2015
Alexe Cristian
Versuri și întâmplări din "Grădina Fericirii".



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Chiar dacă vei considera că nu ai nimic de spus, dacă tot ai trecut pe aici, poți scrie măcar două cuvinte de „ziua bună”. :)

Lista mea de bloguri