vineri, 7 noiembrie 2014

Portret de toamnă - versuri

Portret de toamnă


De ce aș sta prea mult să cuget
Cu atât de multă toamnă în jur?
Fiind peste tot, este și-n suflet,
Și atunci în versuri o transpun.

Liniștea și frământarea
Ți s-au întâlnit pe chip
Precum muntele și marea
Sau valurile pe nisip.

De sub sprâncene arcuite
Ce-ți accentuează ochii mari
Se zăresc vise aurite
Printre sclipiri de chihlimbar.

Păru-ți mătăsos și negru
Stă cuminte într-un coc
Cerceii completează întregul
Unui tablou cu semn de foc.

Privirea îți coboară agale
Și se strecoară printre frunze
O rază prin genele tale
Îți alunecă pe buze.



Precizare:
     Eu mai scriu uneori versuri, alteori îmi vin în cap tot felul de maxime și cugetări.
     Din cauza societății minunate în care trăim, tot mai greu reușesc să le las să și iasă. Așadar, multă inspirație se duce, o pierd. Asta nu e bine. Știu! Reprimând, este posibil ca la un moment dat să nu mai vină inspirația.
     Am început să scriu în telefon ceea ce îmi vine în minte la un moment dat dar e greu. Muncă, stres, timp limitat, cu toate că ceea ce am scris acum a fost relativ rapid, nu mi-a luat mult timp.
     Ce mă poate inspira?
     Orice! O gâză, un nor, un fir de iarbă, o adiere de vânt, o rază de soare sau o stare transmisă printr-o fotografie, completată cu cadrul în care a fost surprinsă persoana respectivă. Cum este cazul de față. Cert este că nu mă prea plictisesc niciodată.
     Pe această cale țin să mulțumesc pentru acceptul de a putea posta și fotografia alături de versuri.
     Un sfârșit de săptămână minunat!

8 comentarii:

Chiar dacă vei considera că nu ai nimic de spus, dacă tot ai trecut pe aici, poți scrie măcar două cuvinte de „ziua bună”. :)

Lista mea de bloguri