Am înțeles neliniştea pițigoilor

Am înțeles neliniştea pițigoilor

Dacă acum o zi vremea a fost frumoasă, ținând cont că de dimineață temperatura a stat la un grad până aproape la amiază, astăzi s-a schimbat treaba.

Ieri am văzut soarele. După amiază a fost plăcut chiar dacă o răcoare subtilă îşi făcea simțită prezența speriată fiind încă de soare.

Am reuşit să ducem o căpiță de fân. Florica, văcuța părinților, va fi fericită cu atâta mâncare asigurată pentru iarnă.

Pentru a preîntâmpina o eventuală răceală, fiindcă mi-a fost cald şi am lucrat în tricou, am continuat astăzi combinația de ieri. Căpşuni mixați cu lapte acru.
Doar că de data asta nu i-am mai decongelat, ci i-am pescuit direct din compot.

Din cinci căpşuni mari, culeşi din grădină anul acesta, în luna mai, puşi peste laptele acru şi mixați cu blenderul, se obține o minunată sursă de energie chiar şi într-o zi posomorâtă ca aceasta.

De dimineață atmosfera a fost foarte închisă.
Un aer rece şi umed adulmeca fiecare frunză încă necăzută şi fiecare fir de iarbă.
Ceața învăluia suverană totul în jur.

Fiind în grădină m-am trezit brusc în mijlocul unei agitații păsăreşti de nedescris.

Era o ceată de vreo cincisprezece pițigoi ce zburau energic de pe gard pe ramurile caisului din fața mea şi vorbeau de zor între ei.

Imediat a apărut şi concurența.
Vreo cinci vrăbii, în grup compact, s-au instalat în piersicul răsărit din sâmbure, vecin al caisului.
Observau mişcările pițigoilor şi erau neliniştite şi ele.

De fapt, atât vrăbiile cât şi pițigoii, cercetau fiecare ungher în căutarea ultimelor gâze grase şi amorțite de răceala zilei şi îşi luau repere pentru ceea ce urmează. Iarna.