Monilioza - boli la cireș și vișin

Monilioza
MONILINIA FRUCTIGENA si MONILINIA LAXA
- boli la cireș și vișin -


Răspândire
Monilioza la cireş şi vişin produce mari pagube atât la noi în ţară cât şi în alte ţări. Pierderile de recoltă în anii favorabili atacurilor ajung la peste 90%.

acarian


Simptome
Boala este frecventă cu un grad foarte mare de dăunare a florilor, frunzelor si lăstarilor (Monilina laxa) şi a fructelor (Monilinia fructigena). Infecţiile sunt favorizate de precipitaţiile abundente şi timpul răcoros din perioada înfloritului şi al maturării fructelor şi sunt mai intense în anii cu căderi de grindină sau atac masiv al dăunătorilor în sezonul precedent. Primul simptom al bolii este ofilirea bruscă a inflorescenţelor şi a ramurilor tinere spre sfârşitul fenofazei de scuturare a petalelor. Este suficientă infectarea stigmatului unei singure flori, pentru ca miceliu ciupercii să afecteze, într-o primă fază întreaga floare, apoi inflorescenţa şi de aici întreaga ramură. Fructele sunt sensibile la atacul bolii în toate stadiile, dar manifestarea este mai frecventată la maturitate. La început, apare o pată brună, circulară, care se extinde asupra întregului fruct. O parte dintre acestea cad şi putrezesc, dar la cele mai multe apar pustule alb-gălbui dispuse în cerc, se mumifiază şi rămân în pom, asigurând transmiterea bolii în anul următor.

adult

Agentul patogen şi biologia acestuia
Monilioza este produsă de două ciuperci fitopatogene: Monilinia cinerea şi Monilinia fructigena. Ciuperca iernează în stadiul de miceliu de rezistenţă în organele atacate şi în stadiul de conidii pe suprafaţa acestora. În anii cu ierni blânde pe organele atacate se pot observa fructificaţiile proaspete de Monilinia cinerea, ciupercile fiind mai rezistente la temperaturi scăzute. Conidiile sunt prezente în livadă tot timpul anului, ele devenind foarte numeroase în timpul înfloritului. Temperaturile scăzute, vremea ploioasă şi înfloritul prelungit sunt factorii cei mai buni pentru infecţiile masive produse de monilinia. 

acarian

Combatere
Pentru combaterea bolii sunt obligatorii operaţiunile de igienă culturală: adunarea şi arderea resturilor de plante infectate (fructe mumificate, frunze şi ramuri uscate), prin lucrările solului se vor îngropa resturile vegetale ce nu s-au putut aduna şi arde, precum si tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate în următoarele faze de vegetaţie: in perioada de repaus vegetativ, la umflarea mugurilor, în faza de buton alb, după scuturarea petalelor şi la intrarea în pârgă.



Sursa: pomifructiferi


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Chiar dacă vei considera că nu ai nimic de spus, dacă tot ai trecut pe aici, poți scrie măcar două cuvinte de „ziua bună”. :)

Postări populare