joi, 31 ianuarie 2013

Exemplu de urmat - Petru Morar 1/6

Exemplu de urmat:
Petru Morar, livadă superintensivă,
sat Stăuini, judeţul Alba

Emisiunea 1/6

     Emisiunea este de pe youtube şi pentru mine a fost o experienţă minunată. E ca şi când aş fi mers în livada omului şi am stat de vorbă cu el, doar că toate acestea s-au petrecut stând lejer, în faţa calculatorului.
     Pentru a nu fi nevoit să revăd toată emisiunea, când am nevoie de o informaţie discutată în ea, am pus căştile pe urechi şi am scris despre ceea ce s-a vorbit. Astfel, văd în două minute tot ce s-a discutat în emisiune timp de o jumătate de oră.
     Pentru voi e şi mai simplu decât mi-a fost mie pentru că deja v-am pus la dispoziţie notiţele mele. Cu plăcere! :) Sper să plantaţi cât mai mulţi pomi.
     În total, am găsit şase emisiuni făcute în livada lui Petru Morar, căruia îi mulţumesc pentru inspiraţie şi îl felicit pe această cale. Când mai fac rost de nişte timp voi lua notiţe şi din celelalte emisiuni. Deja mă gândesc cu strângere de inimă că una dintre emisiuni are o oră şi jumătate.
     Vă recomand să procedaţi ca mine şi într-un weekend să vă uitaţi la toate emisiunile. Veţi avea nevoie de câteva ore, dar eu zic că merită.
     Mai jos aveţi: Emisiunea Agricultura în judeţ din 8 aprilie 2012.


     Emisiunea a fost realizată în satul Stăuini care este situat la 3 km de Vinţu de Jos, în judeţul Alba.
     Petru Morar a muncit 20 de ani în construcţii, din care 13 ani în Spania. Când a venit în urmă cu trei ani (2011) în România, de Paşti, a vrut să mănânce pere româneşti şi nu a găsit. Acum el a accesat măsura 121, destul de greu pentru că nicio bancă nu acordă credite şi finanţări.
     Investiţia va fi pe 20 de hectare: piersic, cireş, nuc şi alun, cu accent pe păr, piersic şi cireş.
     Pregătirea terenului a început în februarie 2011. Materialul săditor l-a adus din Spania şi a fost ţinut în camere frigorifice.
     Amortizarea investiţiei va dura aproximativ 4 - 5 ani, iar costul înfiinţării plantaţiei pe un hectar se ridică la 35-40.000 de euro, pentru un sistem cum e al lui, cu irigaţie prin picurare.
     Distanţa medie între pomi pe rând este de 50 cm, iar la hectar sunt aproximativ 5700 pomi.
     La păr, producţia în anul 1 este de 2 kg per pom, ceea ce înseamnă mai mult de 10 tone şi producţia creşte până în anul 7-8 când se vor obţine 60 de tone la hectar.
     Estimare: - la o producţie de 40 tone la hectar, cu preţul de 2 lei pe kg, rezultă în jur de 20.000 de euro. Cheltuielile anuale fiind în jur de 5.000 euro, mai rămân 10-15.000 euro.
      Pe un pom nu se lasă tot rodul pe care îl face într-un an, ci trebuie relaţionat cu numărul de frunze. Adică, unei pere, de exemplu, îi revine un număr de 7-11 frunze care "să o hrănească". Trebuie lăsat un anumit număr de fructe pe fiecare pom, pentru ca acestea să aibă un anumit calibru şi suficient zahăr. În plus, trebuie evitată alternanţa: dacă într-un an nu răreşti perele şi le laşi pe toate, pomul va băga toată puterea în ele, perele vor fi mici şi de proastă calitate, iar în anul următor va avea o producţie slabă sau chiar deloc.
     Cum a ajuns Petru Morar să aleagă pomicultura în detrimentul construcţiilor? În primul rând pentru că e pasionat de acest domeniu şi apoi pentru că voia ceva mult mai liniştit, fără stres şi mai retras. A fost pasionat de plante încă de mic.
     Petru Morar este, de loc, din Cricău (jud. Alba) şi a înfiinţat livada în Stăuini, în acelaşi judeţ, la o distanţă de 25 km, pentru că acolo a găsit terenul potrivit. Terenul trebuia să îndeplinească trei condiţii: 1 - să fie apa aproape, 2 - să fie suprafaţă compactă, 3 - să aibă acces la curent electric. Un prieten i-a găsit terenul într-un ziar de anunţuri, s-a deplasat la faţa locului şi a făcut trei poze: una la teren, ca să se vadă că e compact, una la vale, ca să se vadă că există sursă de apă şi a treia poză a făcut-o la stâlpul de curent. Astfel, au fost îndeplinite toate cele trei condiţii.
     Cea mai mare problemă a fost că nu există acte pe terenul cumpărat. Se chinuie de trei ani ca să întabuleze terenul. Altă problemă este drumul de acces, care nu e reparat de către primărie pentru că drumul figurează ca judeţean. Petru Morar tot încearcă să obţină bani de la bănci pentru a cumpăra utilajele în leasing, chiar şi acum după ce deja poate demonstra că a făcut ceva, dar băncile sunt de neînduplecat.
      Ce spune Petru Morar despre dezvoltarea pomiculturii în România şi âteva sfaturi pentru cei interesaţi de acest domeniu:
 - cerere de fructe există. Merele şi prunele au o acoperire destul de bună pe piaţă, deci e indicat să abordăm alte specii pomicole, cu acoperire deficitară.
- trebuie găsită formula de a produce mult şi de calitate superioară;
- o mare problemă este faptul că stăm prost cu depozitele frigorifice. Sunt foarte puţine, pentru ca lanţul să fie complet;
- trebuie studiat bine. Detaliile sunt foarte importante.
- şi multă dăruire.
     Tendinţa europeană este de a se merge pe o densitate mai mare decât ce a făcut el şi o înălţime mai mică. Fiind pomul mai mic, automat se reduce distanţa dintre rânduri pentru că umbra unui rând nu mai ajunge pe tulpina pomilor de pe celălalt rând. Motorina e din ce în ce mai scumpă şi trebuie găsite utilaje mai mici şi mai performante, cu consum mai mic. Reduse, cât mai mult cheltuielile cu mâna de lucru. Toate acestea se pot face cu o densitate mai mare de pomi, reducând reducând astfel spaţiul. Culesul se va face mult mai uşor, fără scări, fără utilaje.
     Are 6 soiuri de peri. Pomii sunt aduşi din Spania, iar cei mai mici sunt făcuţi aici în România, pe aceleaşi tipuri de portaltoi ca cei din Spania şi sunt altoiţi de către firma care a făcut lucrările în livada lui.
     Fructele care ajung în România, din import, nu sunt de cea mai bună calitate. Cei care vând fructele din import la noi, nu ştiu CUM trebuie comercializate. Multe dintre ele se introduc la frig înainte de maturitate. De exemplu, perele de toamnă, care rezistă cel mai mult şi care se pot păstra până la 9 luni de zile într-o cameră frigorifică, sunt introduse în aceasta înainte de maturitate. Astfel că, înainte de a le vinde către consumatorul final, perele respective trebuie scoase de la frig şi ţinute 20 de zile pentru a ajunge la maturitatea de consum şi pentru a-şi recăpăta savoarea. Ceea ce nu prea se întâmplă pentru că majoritatea le vând repede când văd că preţul e bun. Foarte rar am întâlnit comerciant care să-i spună clientului că para respectivă va fi bună de mâncat peste patru zile, de exemplu. Al doilea aspect este că, dacă cel ce le-a cules, s-a grăbit şi culesul nu s-a efectuat la momentul optim, para nu are cum să ajungă la maturitatea deplină şi să-şi redobândească savoarea şi cantitatea optimă de zahăr.
     Ce înseamnă momentul optim? Când fructul are diametrul, culoarea şi după calendar ar fi momentul de cules, fructelor li se fac analize pentru a stabili cantitatea de zahăr, din mai multe locuri din livadă. Dacă se întârzie recoltarea şi se depăşeşte acest moment optim, fructul respectiv nu va mai îndeplini condiţiile de a fi comercial (aici se referă la fructele ce trebuie comercializate la distanţe mari) pentru că intră într-o etapă din care nu mai poate fi oprită maturizarea, chiar dacă e păstrat în camere frigorifice (deci para respectivă care, atunci când e recoltată la momentul optim, rezistă în mod normal 9 luni, acum nu va mai rezista atât). Astfel fructul se va înmuia, comerciantul nu ţi-l va mai lua pentru că nu se poate încadra cu vânzarea.
     Reporterul: - Această frumoasă livadă este făcută la standardele europene. Povestiţi-ne puţin ce înseamnă analiză pe fiecare sector în parte.
      Petru Morar: - Trebuie făcută analiza solului ca să ştii ce conţine pământul în care vei pune pomii. Dar cineva care vrea să-şi cumpere un teren şi nu face analiza de sol, sunt nişte indicatori de la care poate afla ce fel de teren are. Să se uite ce plante cresc pe terenul respectiv. Şi pentru mine acesta a fost primul indiciu când am venit aici. Pe teren aveam păducel, gutui sălbatic, păr sălbatic şi păr altoit, ceea ce înseamnă că, natural, zona şi microclimatul sunt favorabile pentru aceste culturi. După aceea se fac nişte analize pentru că un portaltoi e mai slab decât un pom franc sau unul sălbatic. Alte aspecte importante: terenul să nu aibă săruri, aciditatea să nu fie exagerat de mare. În rest se mai pot face corectări, dacă mai e nevoie de azot de exemplu se pune gunoi de grajd.
     Alte aspecte: un soi poate să meargă foarte bine aici şi la 10 km să nu dea randament. Aici am pus soiuri cunoscute pe plan european şi care dau foarte bun randament din punct de vedere al calităţii, cantităţii şi sunt apreciate de comercianţi şi de cumpărători. Dar vrem să mai experimentăm şi alte soiuri ca să mai lărgim varietatea de fructe.
     Am făcut nişte solarii de căpşuni pentru instalarea tânărului fermier.
     Revenind la pomi, eu mă raportez la ce am văzut în Spania. Ca suprafaţă. socotelile mele merg de la 5 hectare în sus pentru a fi rentabil şi să-ţi iei utilajele de care ai nevoie, tractor nou, etc. Dar în România situaţia este diferită. Am auzit că sunt oameni care au plantaţii intensive pe trei hectare şi sunt mulţumiţi. Pe plan european tendinţa este să se meargă către o livadă de 40 de hectare. 20 de hectare e optim, dar între 20 şi 40 de hectare rentabilitatea e cea mai mare.
     Despre proiectul de finanţare. Sfatul meu, ţinând cont de problemele pe care le-am întâmpinat eu şi din care pe multe le puteam evita, aş preciza împrejmuirea terenului. Noi nu am putut să o băgăm în proiect şi să o încasăm din cauză că ne trebuia certificat de urbanism. Se poate simplifica, dar ni s-a explicat după ce deja am făcut-o. Dacă puneam ca împrejmuire de fermă totul era mult mai simplu tot, toată documentaţia. O altă idee ar fi să colaborezi cu banca de la începând de la conceperea proiectului şi a planului de afaceri, cu care ar trebui mers la bancă. Chiar dacă eu o văd diferit (afacerea)  trebuie să o concep în aşa fel încât să le placă lor.
     Cu proiectul am fost ajutat de un inginer din Bistriţa pentru că în zonă mai sunt prea puţini ingineri specializaţi în pomicultură. După ce am discutat cu el ne-am dat seama că multe lucruri le puteam face mult mai bine, cum ar fi sisteme de susţinere, plasă antigrindină şi multe alte chestii pe care ori nu le ştiam, ori le-am uitat. Acum ştiu ce pretenţii au şi băncile şi cei care îţi aprobă finanţarea.
     Celor care vor să investească în acest domeniu pot să le spun următoarele:
- să se documenteze foarte bine şi să aibă curaj să se apuce, perseverenţă şi tenacitate, pentru că e o investiţie pe termen lung. Rezultatele nu se văd luna viitoare, dar beneficiile sunt destul de interesante.

6 comentarii:

  1. Petru Morar este un vechi cunoscut de-al meu DAR, dumnealui practica pomicultura superintensiva. Este altceva decat livezile noastre traditionale si cu mult peste puterile romanilor. La Stauini este numai un bussines si atat care nu va dainui peste generatii !!! O livada superintensiva este pe profit maxim 10 ani asta dupa ce se amortizeaza investitia. Credeti ca ne caracterizeaza?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Petru Morar o face ca afacere. Noi şi majoritatea românilor nu ne permitem să facem un asemenea proiect chiar dacă mulţi şi-ar dori.
      Multă sănătate şi sper să ne auzim cu veşti cât mai bune!

      Ștergere
  2. doua comentarii de genul: dar strugurii sunt prea acrii

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna,cum poate fi contactat dl.Morar?

    RăspundețiȘtergere
  4. contact Petru Morar: http://www.sarmifruct.ro

    RăspundețiȘtergere

Chiar dacă vei considera că nu ai nimic de spus, dacă tot ai trecut pe aici, poți scrie măcar două cuvinte de „ziua bună”. :)

Lista mea de bloguri