Treburi gospodărești de toamnă - 2015

Treburi gospodărești de toamnă

- 2015 -

 Pe lista de priorități ale zilei a fost punerea la adăpost a rădăcinoaselor. Am separat morcovii de păstârnaci și i-am pus în saci.

M-am minunat de unele exemplare, fie din cauza formei deosebite, fie din cauza mărimii.

Apoi am dat o tură ca să văd locul pregătit pentru usturoiul pe care l-a pus deja bunica.
Un soare grăbit încălzea la nimereală ce prindea în calea lui și parcă alerga spre vârful cerului.

După vizita la usturoiul din grădină am discutat cu bătrâna vecină de peste pârâu căreia i se stricase telefonul, iar copiii nu o mai puteau contacta. Din păcate nu am avut ce să fac pentru că telefonul într-adevăr decedase.

În continuare am descărcat porumbul, cele patru rânduri culese manual despre care am scris într-o postare anterioară, din remorcuța tractorașului direct în cotarcă pentru că urma să culegem restul lanului de porumb cu combina.

Așa că, după ce meșterul a rezolvat niște probleme apărute la aceasta am luat tractorașul și am mers în țarină.

Bineînțeles că nu am cărat porumbul de pe lan cu tractorașul meu. Aș fi avut nevoie de vreo două zile cred. :)
Am avut un ajutor, cu tractor U650 și o remorcă monoax... sănătoasă.

Nu știu ce a reparat sau nu la combină, meșterul, dar de cules... a cules ca naiba. Am avut de depănușat până ne-a venit acru. :))

Dar cineva tot a ieșit bine după "hafacerea" asta.
Cel care a cules cu combina a ieșit bine pentru că și-a luat banii că, deh, asta este... și scroafa. Cea din urmă a fost în extaz când i-am umplut cocina cu pănușile și a dormit ca în paradis începând din acea noapte.
Charlie, paznicul grădinii, nu se pune la socoteală. El este în extaz tot timpul.

După lupte seculare ce au ținut câteva ore bune, am reușit să terminăm cu depănușatul porumbului și punerea lui în cotarcă.

Acum trebuia să scap de remorca imensă a tractorului U650.
Nu voiam cu niciun preț să îmi mai facă manevre peste locul destinat legumelor cu ditamai roțile lui. Așa că mi-am pus în gând să o scot afară cu tractorașul meu. Și am și reușit.

La început am încercat să o leg după al meu dar era atât de mare proțapul încât nu încăpea în cupla tractorașului.

Am făcut o combinație cu un cablu și cu tiranții tractorașului și am reușit. Astfel, pe drumul liniștit al satului, se auzea un tractoraș, dar nu se vedea. În schimb, ditamai remorca mergea "singură" pe asfaltul făcut cândva... politic. :))

Ajuns la destinație, i-am parcat-o omului exact acolo unde mi-a cerut și am rezolvat-o și pe asta spre deliciul unor consăteni cu care m-am întâlnit pe drum. Ce să faci! Trebuie să mai și muncească cineva chiar dacă e duminică. Așa mai echilibrăm bârfele și lenea ce parcă s-au împământenit între granițele țărișoarei noastre frumoase și nu mai vor să plece.

Cu toate impedimentele apărute, cele două zile ale sfârșitului de săptămână au fost foarte bune. Am rezolvat tot ce mi-am propus. Dar cea mai mare realizare a venit abia duminică seara.

Nu am timp să dezvolt ideea și poate nici nu are rost fiindcă deja am scris destul de mult dar acum câteva postări ziceam că bătrâna viță de vie intră în planurile mele.

Ceea ce am reușit duminică seara a fost să îmi cumpăr un storcător de struguri pe care mi l-am dorit de câțiva ani.
Storcătorul este puțin mai tânăr decât mine. Are 32 de ani. A fost făcut în Combinatul de la Arad și a costat 3000 de lei atunci.
Un salariu de miner era de 1000 de lei. Asta așa ca și comparație.

Este în stare perfectă, iar în afară de lemnul care se vede în poze totul este din inox.

Povestea lui este tare interesantă. Dar dacă voi avea timp și dispoziție o să v-o spun altădată.
Până atunci însă vă doresc o toamnă frumoasă și o viață sănătoasă!