Zborul unui fulg de nea - versuri.

Cuvânt înainte:

Cred că dacă mai ține mult iarna aceasta, atât de frumoasă, îmi voi schimba formatul blogului, din cel actual, în care țin un fel de jurnal al grădinii, în unul de poezie.

Dacă poezia anterioară, Visul unei buburuze, a fost exclusiv pentru copii, în aceasta i-am vizat și pe părinți. Zic "i-am vizat și pe părinți" pentru că juniorii oricum sunt vizați fiind mult mai inteligenți decât eram noi.

Așadar, iar m-a apucat inspirația, m-am așezat la masă și... am scris.

Rezultatul îl puteți citi mai jos. Este de sezon. Și nu numai! :)

Numai bine, oameni buni!

Zborul unui fulg de nea

Un micuț fulg de zăpadă

Se desprinse dintr-un nor

Și a început, firesc, să cadă,

Înspre pământ, așa, ușor.

Tare îl chinuia gândul,

Pe micuțul fulg de nea,

Nu știa, purtându-l vântul,

Dacă zbura sau doar cădea?

Nu era sigur ce se-ntâmplă,

Proaspăt desprins din locul lui,

Se întreba: cad ca o stâncă,

Sau zbor ca boarea focului?

A priceput el, într-o vreme,

Că-i imposibil doar să zbori,

Și cu gândul la troiene,

Îl mângâiară reci fiori.

Deodată a văzut: cade!

Și foarte tare s-a mirat,

Că inima în loc nu-i șade

Și că respiră ușurat.

Și-a acceptat voios menirea,

Fiindcă prin căderea lui,

Dăruia împlinirea

Și liniștea pământului.

Contează mult ca să-nțelegem

Care-i în viață drumul nost,

Dar și mai mult, ca să purcedem,

Și să-l parcurgem cu un rost.

C-atât căderea, cât și zborul,

Sunt doar aievea, efemere,

Nu reprezintă infinitul,

Ci ne ajută ca... repere.

2 ianuarie 2015

Alexe Cristian

Versuri și întâmplări din "Grădina Fericirii".