Puiul de vrabie - versuri

Puiul de vrabie

O libelulă, în soare,

Stă, atentă, pe un mal

Şi simte bucurie mare

Uitându-se după un val.

Aruncându-se în aval,

Spre deliciul libelulei,

Valul se lovi de mal

Dar cine l-a pornit, unde-i?

Libelula întoarse capul

Căutând pe vale în sus

Un pui de vrabie, tolomacul,

Se zbătea crezând că-i dus.

Fiindcă s-a grăbit, de sete,

Şi fiind sigur că el scapă

A alunecat pe pietre,

Şi a căzut direct în apă.

A căzut din neatenție

Şi fiindcă nu a ascultat,

Crezând că-i doar o pretenție

Ce vrabia mamă l-a învățat.

Acum se zbătea, săracul,

Crezând că-i gata viața lui,

De s-a speriat şi racul

Sub malul pârâului.

Când era ca să leşine,

La cât de mult s-a agitat,

Uite, vrabia mamă, vine,

Şi pe loc l-a ajutat.

Mare lucru n-a pățit

Mai mult doar s-a panicat

Nişte apă a înghițit

Şi pe aripi s-a udat.

De mamă nu a fost certat,

Acolo în văzul tuturor,

L-a dus acasă, l-a uscat

Şi i-a spus ceva încetişor.

Astfel, libelula, racul,

N-au putut râde de el

Fiind ud, tremura săracul,

Speriat într-un mare fel.

Din această întâmplare,

Micul nostru puişor,

A învățat o lecție mare:

Să fie atent pe viitor.

3 ianuarie 2015

Alexe Cristian

Versuri și întâmplări din "Grădina Fericirii".