Primul tur - feb. 2013

Primul tur - feb. 2013

- înaintea lucrărilor pentru irigaţii -
(generos cu pozele, ca de obicei)

     Fără să stau prea mult pe gânduri, în perioada 16-26 februarie, am dat o fugă până la grădină pentru a începe din timp lucrările la instalaţia de irigaţie.
     Planul iniţial era să stau acolo până în 24 februarie, iar în 25, dimineaţa, să fiu la muncă, în Bucureşti. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea din târg, a trebuit să-mi prelungesc "şederea" până în 26 februarie. Nişte coliere mi-au făcut probleme şi curgea apa când am băgat presiune pe ţeavă. Am noroc că şeful meu e şi suporterul meu în privinţa muncii pe care o depun pentru a-mi vedea grădina aşa cum mi-o doresc şi când i-am zis că am nevoie de două zile în plus nu a fost nicio problemă.
     Când am ajuns acolo, aveam la mine o "gentuţă" de robineţi, de 3/4 şi de 1 ţol, 3 kg de trifoi roşu, iar din zonă am mai cumpărat 1 kg de lucernă, ca să pun pe rândurile dintre pomi.
     Vremea era plăcută, puţin cam închisă, nici frig dar nici cald, însă deloc bună având în vedere că zăpada trebuia să fie stăpână, peste toate, la jumătatea lui februarie.
     Pentru ca turul să fie ok, prima poză, a grădinii, trebuie făcută din podul casei:

      Aici, pe lângă usturoiul de toamnă al bunicii, care se află sub folie, este zona de testare. Am pus nişte nuci în pământ, vreo 70 şi ceva, sâmburi de cais, iar în fundal, lângă gard, am pus zmeur şi mur thornfree (fără spini) între cei doi stâlpi de beton pentru a avea suficient spaţiu să se agaţe pe sârmele pe care urmează să le pun.

     Aici sunt nucile şi sâmburii de cais. Nucile le-am primit la schimb de la o fată din Moldova, iar în urma consultării ilustraţiilor din cartea Nucul, alunul, migdalul, a lui V. Cociu, sunt aproape convins că fac parte din soiul Jupâneşti.

      Trecând pe lângă pomişori am constatat că legăturile şi tamponul de polistiren au rămas intacte pe perioada zăpezii şi a vântului care a suflat cu poftă.
      Gunoiul de grajd, folosit la muşuroirea pomilor, deja se resimte; s-a mai tasat de la ger, ploaie şi zăpadă, dându-mi parcă impresia că ar vrea să se ascundă sub pământ.

      Aici, fiind cireş, distanţele nu sunt la fel ca între celelalte specii. Sunt mai mari:

      Pământul s-a mai aşezat, din toamnă până acum. Chiar dacă se mai văd urmele roţilor, faţă de ce a fost în toamnă, acum e foarte bine.
      Cu următoarele trei poze am prins toată partea dinspre casă a livezii:

     Gunoiul de grajd, indispensabil pentru o livadă care oferă fructe sănătoase, neotrăvite:

     În toamnă, când am plantat livada, am vorbit cu un prieten, care m-a şi ajutat la săpatul gropilor, să îmi dea şi mie un alun mic, de lângă tufa lui. Nu ştie nimeni ce soi este. Prietenul meu are alunul din curte de la alt prieten care se pare că l-ar fi luat de pe marginea unui drum de-a lungul căruia au fost plantaţi în timpul comunismului. Alunii sunt perfect adaptaţi la zonă, iar toamnă, alunul prietenului meu a făcut destul de multe alune în ciuda faptului că anul 2012 a fost extrem de secetos.
     M-am uitat la muguraşi dar deocamdată nu dau semne de mişcare. Şi bine fac! Au timp! :)

     Acesta este alunul meu, atât de mititel şi subţirel încât abia se vede. Dar va creşte el mare şi voinic!

     De la micul alun încoace, am mai pus coacăz negru şi roşu, iar tufele de coacăz negru pe care le-am avut de peste 8 ani, cu ocazia asta au primit prieteni noi:

     Ajungând înapoi acasă, am filat traseul pe care îl voi săpa, pe lângă gard, pentru a introduce ţeava, coloana principală:

     Coloana principală va merge frumos pe lângă gard, iar în paralel voi rezolva şi viţa-de-vie, care, săraca, nu prea mai are de ce se agăţa şi e crescută, haotic, în toate părţile:

     Ultima poză este de poftă! E vorba despre subiectul următoarelor postări. Ţeavă, fitinguri PEHD, cazma, cizme şi multă mişcare în aer liber: