Nucul, alunul, migdalul - de Prof. dr. docent Vasile Cociu

Nucul, alunul, migdalul 


NUCUL

Același loc iubit umbrești
Și-un colț de cer întreg cuprinzi
Nuc falnic, strajă din povești
Deasupra casei părintești
Aceleași crengi întinzi.

Șt. O. Iosif


     Acestea sunt versurile de la începutul cărții, carte ce de altfel nu are ca subiect poezia, versurile sau rima, după cum bine se poate observa și din titlu.
     Cred că această carte reprezintă un material foarte important care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui țăran sau a altcuiva care are preocupări și dragoste pentru pomicultură.
     O puteți găsi în librării la incredibilul preț de 11,5 lei. Zic incredibil, pentru că, așa cum mi-am expus punctul de vedere și în articolul Cărți albe pentru zile negre - pledoarie, precizez și aici că este jignitor, pentru mine, în calitate de cititor și de cumpărător, să cumpăr sub prețul unui CD cu muzică proastă, un material în care s-au investit zeci de ani de muncă asiduă și susținută. Mi-e și jenă să îndrăznesc să mă pun în postura celor care și-au dedicat viața studiilor și cercetărilor pentru ca ulterior să obțină un venit din vânzarea (a se citi - donarea) muncii lor (a cărților) către o societate inconștientă.
     Trecând peste mâhniri, vreau să vă spun următoarele lucruri despre această carte.
     Cel mai important aspect este faptul că, la fiecare dintre cele trei specii abordate, se oferă tabelul cu „Complexul de tratamente indicat pentru combaterea principalelor boli și dăunători”.
     Dar până să ajungeți acolo, vi se va face o descriere amănunțită a organelor fiecărei specii, forme de coroană, cerințele față de mediu, factorii externi și particularități. În plus vi se oferă și date despre situația la nivel mondial, cât și național.

     Consultând hărți care vă pot furniza date despre temperatură, precipitații și strălucirea soarelui puteți foarte ușor pe baza datelor din carte să vedeți unde să află zonele care oferă condiții ideale pentru cultura nucului. Redau în continuare câteva citate:

     „Nucul crește și rodește satisfăcător numai în zone cu temperatura medie anuală de 8-10*C, cu veri călduroase (temperatura medie din luna cea mai caldă de 20-22*C) și ierni blânde. Amplitudinile medii anuale de temperatură să nu depășească 21-23*C.
...
     Este necesar ca nucul în plantațiile comerciale să fie plantat pe versanți cu expoziție sudică sau sud-estică. Cultivat la câmpie pot fi folosite și expoziții nord-estice, nord-vestice.
     În țara noastră sunt asigurate condiții optime pentru creștere și rodire, dacă durata de strălucire a soarelui însumează 800-1000 ore în perioada diferențierii florilor femeiești și 1100-1800 ore în perioada creșterii și maturării fructelor.
...
     Nucul crește și rodește bine în zonele în care precipitațiile anuale însumează 600-700 l/mp. în funcție de fenofază, cerințele nucului, în ceea ce privește apa, sunt diferite.
...
     Pe terenurile unde apa freatică se găsește la 4-6 m adâncime, nucul se dezvoltă bine. Când apa freatică se găsește la mică adâncime (1,5-2 m), nucul se dezvoltă bine până la intrarea pe rod, după care vârfurile coroanei încep să se usuce.
...
     Nucul fiind o specie unisexuat monoică, formează două tipuri de flori: flori bărbătești (grupate în inflorescențe, numite amenți) și flori femeiești (solitare, grupate câte 2-3 sau mai multe, grupate în vârful lăstarilor ce rezultă din mugurii micști femeiești).”

     La fel de bine sunt descrise și celelalte două specii, respectiv alunul și migdalul.

CUPRINS:

  • Introducere

NUCUL
  • Importanța culturii nucului și valoarea alimentară a nucilor.
  • Incursiune în trecutul îndepărtat al nucului.
  • Biodiversitate genetică. Speciile genului Juglans.
  • Particularități biologice ale nucului. Creșterea și rodirea.
  • Cerințele nucului față de factorii de mediu.
  • Date privind cultura nucului pe plan mondial.
  • Situația culturii nucului în România.
  • Realizări privind sortimentul de nuc din România.
  • Dificultăți întâmpinate în extinderea culturii nucului.
  • Tendințe și orientări privind modernizarea culturii nucului.
  • Aspecte privind înmulțirea nucului.
  • Tehnologia culturii nucului în livadă.
  • Protecția pomilor și a mediului.
  • Combaterea integrată a dăunătorilor și patogenilor nucului.
  • Probleme ale recoltării, păstrării și valorificării nucilor.
  • Bibliografie selectivă.

ALUNUL
  • Răspndirea în cultură. Prezent și perspective.
  • Biodiversitatea genetică. Principalele specii.
  • Particularitățile biologice ale alunului.
  • Cerințele alunului față de factorii de mediu.
  • Soiurile - factor de progres în cultura alunului.
  • Programe de ameliorare în perspectivă a soiurilor.
  • Tehnologia obținerii materialului săditor.
  • Îngrijirea plantelor în livadă.
  • Protecția plantelor și a mediului.
  • Recoltarea, păstrarea și valorificarea alunelor.
  • Bibliografie selectivă.

MIGDALUL
  • Importanța culturii migdalului.
  • Originea și aria de răspândire.
  • Biodiversitatea genetică. Taxonomia.
  • Particularitățile biologice ale migdalului.
  • Cerințele migdalului față de factorii de mediu.
  • Sortimentul actual și perspectivele îmbunătățirii lui pe cale genetică.
  • Tehnologia culturii migdalului.
  • Protecția pomilor și a mediului. Combaterea integrată a dăunătorilor și patogenilor migdalului.
  • Recoltarea, păstrarea și valorificarea migdalelor.
  • Bibliografie selectivă.

     Eu mi-am îmbogățit biblioteca personală cu această carte și o recomand cu încredere.
     Menționez că am aflat de ea de la domnul Pavel Coruț, căruia îi mulțumesc pe această cale.

Alte articole interesante:

Comentarii

  1. Si noi ne construim o biblioteca MAST, informatiile date de ei sunt accesibile chiar si in condiile lipsei noastre de experienta, miercuri am cumparat una despre boli si daunatori in vie si livada, una despre trandafiri si una despre florile de gradina.
    Mai avem, printre altele, un manual de horticultura pentru clasa a 11-a, el ne e indrumatorul principal.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Chiar dacă vei considera că nu ai nimic de spus, dacă tot ai trecut pe aici, poți scrie măcar două cuvinte de „ziua bună”. :)

Postări populare